Proiectul “Lumina Păcii de la Bethleem” a fost inițiat în 1989 de către cercetașii din Austria, pentru a promova Pacea și Dialogul Ecumenic între confesiuni. Din anul 1995 mesajul acestei manifestări a fost definit ca un mesaj de pace adresat fiecărui om ce primeşte această Lumină în casa sa.
An de an, scopul acestei iniţiative este de a duce Lumina Păcii la cât mai mulţi oameni, de a le purta acestora mesajul de pace, de a încuraja pe oricine, dar în special pe cercetaşi, prin această acţiune internaţională, să creeze Pacea, nu doar să vorbească despre ea, prin a începe să fie toleranţi în cadrul diferitelor grupuri etnice, culturale, politice ori religioase.
Anual are loc la Viena o ceremonie ecumenică (o ceremonie religioasă la care participă reprezentanți ai diferitor confesiuni creștine: catolici, ortodocși, anglicani, protestanți, evangheliși etc.) în care se oferă ca simbol o flacără aprinsă de la Grota de la Betleem.
Împărțirea acesteia semnifică angajamentul cercetașilor de a promova ecumenismul, dialogul între confesiuni și PACEA ca modalitate de a relaționa cu ceilalți, fie că vorbim de relația cu cei din jur, de relații între țări, între confesiuni/ Biserici. Cercetaşii poartă Lumina în biserici, spitale, azile de bătrâni, case de copii, instituţii publice, celor implicaţi în administraţie, politică, cultură, chiar şi deţinuţilor, celor săraci, bolnavi şi singuri din comunităţile lor.
În România Lumina Păcii este adusă încă din 1996, iar din 2007 Lumina este distribuită tuturor cercetaşilor din Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” indiferent de religie.
În anul 2016, motto-ul proiectului Lumina Păcii de la Bethleem ne îndeamnă să “Construim PACEA prin curaj și creativitate!”
La Constanta, Ceremonia se desfasoara incepand cu anul 2014, prin amabilitatea comunitatii locale de la Parohia Sf. Anton.
Anul acesta, desi derulam mai multe proiecte concomitent, cercetasii au dorit sa pastreze traditia si au adus mesajul de pace si la malul marii, in ton cu ceremoniile din Bucuresti, Iasi si Arad.
Totodata, o mica delegatie de cercetasi marini urmeaza sa ajunga astazi, 18.12.2016, si la cercetasii din Mangalia pentru a marca cum se cuvine, la biserica Sf. Andrei, apropierea sarbatorilor de Craciun.
Gata Oricând !